CREASTA FAGARASULUI

20 august 2017

Visul oricărui montaniard român (cred că) este la un moment dat, parcurgerea crestei principale a munțiilor Făgăraș. Eu am avut această ocazie în perioada 11-15 august 2017. Astfel vineri (11 august) la ora 18 am plecat din Turnu Roșu și am campat in Chica Pietrelor, admirând unul dintre cele mai frumoase apusuri din viața mea. Vântul sufla puternic și astfel am căutat un loc mai retras pentru a pune corturile, undeva la 200 m de potecă, între 2 brazi amărâți.

Sâmbătă (ziua 2) : Chica Pietrelor-vf Suru-Custura Sărății-vf Șerbota-vf Negoiu-lac Călțun.

Cea mai solicitantă porțiune. Aproximativ 23 km si diferență de nivel de aproximativ 2700 m. simțeam efectiv că mă lasă genunchii la coborârea pe strunga Doamnei spre LAcul Călțun. Era perioada Perseidelor, cerul semi înnorat la ora cinei. Îmi propusesem să stau în sac să admir stelele, dar am fost atât de obosită încât am adormit buștean înainte de a începe spectacolul astral. M-am trezit în mijlocul nopții, era furtună. Fulgera atât de tare de aveai impresia ca e stricat un neon pe tavan, deranja la ochi. Tuna atât de tare de aveai impresia că se rupe Pământul în 2. Și apoi a început ploaia și vântul, mă rugam să reziste cortul, sa nu cedeze sub atacul nemilos al ploii agresive. Undeva spre zorii dimineții, natura s-a calmat.

Duminică (ziua 3) : Lacul Călțun-lacul Capra-Vf Mircii-lacul Podu’Giurgiu-Cabana Podragu

Dimineața ne-am grăbit să luăm micul dejun și să ne continuăm aventura. Planul inițial era să campăm la refugiul Viștea. Dar sub amenințarea noriilor negri, am luat decizia să coborâm din creastă și să ne instalăm cortul la Cabana Podragu. A fost cea mai scurtă zi, undeva pe la 16:30 eram deja la Cabană. Se pare că sub amenințarea vremii, cabana era suprapopulată. Am stat la rând să comandăm o supă mai bune de 30 minute si fix în fața noastră ne-a anunțat bucătăreasa că s-a terminat supa. Nu ne-am demoralizat. Am ieșit pe veranda cabanei și ne-am gătit o supă instant la primus. Sub ochii mari ai celorlalti colegi de munte, ne-am lăsat înduplecați și am vândut (donat) o supă gata făcută unui cuplu înfometat. Noaptea a fost un copy/paste a nopții precedente, descărcări electrice, vânt agresiv, multe semne de întrebare dacă vom putea continua.

Luni (ziua 4): cab Podragu-vf Viștea-Fereastra Mare-ref Zârna .

Dimineața ne-am propus să pornim pe la 7:30 de la cabană, dar când ne-am trezit, încă ploua mărunt. Am decis să mai amânăm cu o oră plecarea. Dar la 8:30 ploua în continuare, trebuie să recunosc că am zis-o cu voce tare: și ce dacă plouă! doar nu e acidă! Și așa am pornit din nou la drum. Mijlocul lui august dar părea început de toamnă. Aer rece, ceață, ploaie măruntă, supărătoare. Am ajuns dupa vreo 2 ore jumătate la refugiul Viștea. acolo o gașcă simpatică de studenți, aștepta să iasă soarele pentru a urca pe Moldoveanu. Tot aici, am avut o primă discuție despre posibilitatea de a ne retrage la cabana Sâmbăta și astfel să abandonăm traseul. Mă uitam la băieți ca la felul X, le-am spus că eu nu renunț, că a doua oară nu mai fac efortul acesta. Daca unul dintre ei vrea să rămână pe creastă, continuăm. Am depășit repede momentul și astfel am continuat mai departe spre Refugiul Fereastra Mică, unde am fost atât de plăcut surprinsă de cât de mare, curat și fain e refugiul ca mai apoi peste o săptămână să văd pe facebook că ciobanii au sacrificat câteva oi în acel refugiu. Incredibil! 🙁 .

Ziua a patra am terminat-o la Refugiul Zârna. Am lăsat în spate agresivitatea crestei, și ne uitam în față la un traseu mai lejer, mai domol. Atmosfera era lejeră, eram aproape de împlinerea obiectivului, ne-am scos bocancii, uzi leoarca. Am încercat să îî uscăm, dar degeaba, dimineața erau murați.

Marți (ultima zi) :refugiu Zârna-cantonul Silvic Rudărița-plaiul Foii .

După un mic dejun copios, mi-am activat pungile antiumezeală (pungi de gunoi trase peste soșete), am încălțat bocancii și am pornit la drum. Porțiunea aceasta mi-a plăcut într-un altfel decât îmi plac mie Făgărașii. Creasta domoală, îmi amintește de dealurile transilvănene, de Apuseni și de trasee de plimbare. Am dat peste multe zone de afiniș, am făcut multe pauze, aveam timp. Undeva pe la ora 14 am ajuns la cantonul Rudărița.

Creasta Făgărașului se termina aici, dar nu și traseul nostru. A urmat cea mai oribilă parte, 10 km de drum forestier, plat și cu pietricele. Aceași mișcare a piciorului, am simțit de câteva ori că dacă mă opresc, nu voi mai putea continua. Și continuam să merg din inerție, fără priveliști de munți, doar un drum pietruit. Cu chiu, cu vai, și fără chef am ajuns în plaiul Foii, și încă un pic și iată-ne pe podul de la restaurantul Plaiul Foii. Aici, băieții încep să se felicite, să își strângă mâinile. Eu în spatele lor, încep să zâmbesc veselă, și aștept felicitările mele. O mașină se interpune între mine și băieți, în momentul când ajung lângă ei cu un zâmbet până la urechi, primesc o bătaie ușoară pe spate : Bravo Mona, ai făcut și tu creasta Făgărașului.

Ei mama lor de bărbăți, cum le mai place să desconsidere un lucru făcut de femeie cot la cot cu ei, doar pentru simplul motiv că…e femeie. 🙂

De departe a fost o tură memorabilă, o conexiune aparte cu natura, au fost 4 zile de deconectare totală. Îmi ștersesem toate aplicațiile de socializare și astfel am stat fără facebook, instagram sau altele. Când am ajuns în zona de semnal, Iza, draga mea cosmeticiană a cărei zile de nașteri a fost în timpul turei, îngrijoarată că nu am dat niciun semn îmi scrisese : Mona, ești bine? . O și ce bine eram.

In total aproximativ 95 km cu diferență de 5800m, am avut parte și de soare dogoritor, dar si de vânt puternic, ceață, ploaie, tunete si fulgere. Cer senin si stele cazatoare, ingredientele perfecte pentru a mă îndrăgosti iremediabil de munte. Un hop și un obiectiv propriu reușit.

A fost o tură frumoasă care a presupus mult efort fizic și anduranță, dar a meritat fiecare secundă! 😊


I ❤️ Făgăraș! 😍