RAIUL PE PAMANT – DOLOMITI (Monte Paterno -2744 m)

Am trecut ultimii bariera drumului care duce la refugiul Auronzo. E deja seară când ajungem sus, facem o escapadă scurtă în refugiu pentru baie și un ceai fierbinte. Cum dormim în GEX, nu prea avem multe bătăi de cap. E destul de rece, adie un vânt tomanatic, cu toate acestea cerul e plin de stele.

Ultima zi în Paradis începe cu un mic dejun cu o priveliște de neuitat.

PE la 9 dimineața ni se alătură băieții, pregătiți de o noua aventură. Ne-am propus să parcurgem traseul de VIA FERRATA care duce pe Monte Paterno. E o grămadă de lume pe traseu, parcă am fi pe bulevard. Cu toate acestea foarte multă lume se oprește la cabana Lavaredo, iar în zona de unde începe cablul metalic, se pierd mai toți oamenii. Există o triere naturală, deși în cotinuare e aglomerație pe traseu (comparativ cu traseele de via ferrata din România), e de sine înțeles că e loc pentru toată lumea.

Intrăm într-un tunel, frontala e de nelipsit. Avem multe trepte de parcurs, apoi ieșim din nou la lumină, poteci abrupte, sus-jos, hăuri și multă adrenalină. NE place maxim traseul, nu e greu, dar extrem de frumos, și pe alocuri expus. Ajungem la un indicator, în sus urcăm pe vârf, tot înainte coborâm la refugiu. Evident o luăm în sus. Depășim multă lume, în mare parte pentru că nu se mișcau, e drept, fiind zonă mai expusă, cei mai slabi de inimă au avut un pic de luptat cu ei înșiși. Ajungem pe vârf cam in 20-25 minute. Facem o tură rapidă de poze și coborâm înapoi la indicator pentru a ne continua traseul spre refugiu.

De aici traseul continuă cu suișuri și coborâșuri, cu priveliști care de multe ori te face să te oprești, să-ți dorești să absorbi toată frumusețea. Nu știu cât am mai făcut până la refugiu, undeva la 30-45 minute, oricum timpul mi s-a părut că zboară nemilos de repede prin acele locuri minunate.

Ajungem întru-un final la refugiu unde dăm din nou nas în nas cu câteva sute de turiști, spre norocul nostru găsim o masă liberă pe terasă și astfel putem continua să admirăm frumosețea locului. Luăm un prânz copios (cam scump ce-i drept, doar suntem în Dolomiti) și ne continuăm circuitul care ne duce înapoi la mașini. De aici nu am mai avut nevoie de ham și kit de via ferrata, a fost mai degrabă o plimabre pe potecă, pe la poalele Tre Cime.

Ceasul a înregistrat 16 km, și 5 ore de mișcare, diferență de nivel +/- 1250m. Adrenalină 100 %, Fericire 10/10 :).